Aglomerație de BEBELUȘI într-un spital din Arizona. 16 asistente GRAVIDE în același timp

Aglomerație de BEBELUȘI într-un spital din Arizona. 16 asistente GRAVIDE în același timp
Publicat: 21/08/2018, 09:30

Prima asistentă va naște în septembrie, iar ultima în ianuarie.

Viitoarele mame și-au făcut un grup pe Facebook, care s-a extins din ce în ce mai mult, până a ajuns la 16 membri.”Cred că ne-am dat seama cât de multe suntem însărcinate abia în momentul în care am făcut un grup pe Facebook”, spuneRochelle Sherman, care mai are o lună până va deveni mamă.

În cadrul conferinței de presă, asistentele au glumit că a fost ceva special în apă, și că au facut un pact secret să rămână toate însărcinate.

„Una dintre noi a făcut tratamente de fertilizare. Nu am plănuit să rămânem însărcinate în același timp. Este cumva vorba despre un pact secret și eu nu știu?”, spune asistentaPaige Packard

Nu este vorba despre niciun plan secret. „Febra bebelușilor” de la spitalul din Arizona este doar o coincidență fericită, relatează CNN.

„Am rămas însărcinate una după alta, ca o reacție în lanț”, spune asistentaJolene Garrow.

Jolene Garrow a mulțumit personalului medical care a preluat din atribuțiile lor, pentru că unele operațiuni nu pot fi făcute de femei însărcinate, cum ar fi îmgrijirea pacienților cu boli contagioase sau tratamentele pentru bolnavii de cancer, relatează BBC.

„Sunt câteva procedee la care nu vrem să le expunem pe asistentele gravide”, a declarat Heather Francis, directorul spitalului, fiind citat de CBS News.

Săptămâna viitoare, înainte de a începe să intre în concediul de maternitate, viitoarele mame vor da o petrecere.

Explozie de bebeluși. 16 asistente de laBanner Desert Medical Center sunt toate însărcinate în același timp:

BABY BONANZA: 16 ICU nurses at Banner Desert Medical Center are all pregnant at the same time #azfamily pic.twitter.com/3f3cmHIfgW

— Max Gorden (@Max_Gorden) August 17, 2018

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Meghan, minciună persistentă. Dar specialiștii au dat-o de gol
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×